- Euphoria
- Noutăți
Cum să organizezi evenimentul corporate perfect: Ghid și locații în Cluj, Arad și Oradea și, în curând, pe Topa
There is no such thing like the perfect corporate event, veți spune! Fără stres, fără ochi dați peste cap, fără oameni nemulțumiți, fără fără fără…?
Descoperă cum să organizezi un eveniment corporate reușit. Euphoria oferă locații cool în Cluj-Napoca, Arad și Oradea și Topa, la doar 30 km de Cluj-Napoca, cu meniuri personalizate, spații flexibile și experiențe deosebite pentru echipele tale.
Alege locația perfectă pentru evenimentul tău de business
6 locații mari Euphoria pentru evenimente corporate
3 locații mari în Cluj-Napoca, din care poți alege: fie la Euphoria Biergarten, care are specific de berărie, cu cea mai spectaculoasă terasă din oraș, situată lângă Parcul Central și care are spații, fie la Desaga, restaurant cu mâncare tradițională românească și maghiară, fie la Fabrica de Bere, fie la Euphoria Music Hall, un spațiu dedicat pentru organizarea de evenimente și petreceri de mari dimensiuni, echipat cu sonorizare și lumini profesionale pentru concerte live.
Euphoria este prezentă cu două locații și în afara municipiului Cluj-Napoca, o locație în Arad, Euphoria Biergarten Arad și o locație în Oradea, restaurantul Desaga by Euphoria Oradea, locații situate central.
În curând, o nouă locație superbă Desaga, pentru organizarea de evenimente corporate, întâlniri executive, team-building-uri va intra în portofoliul Euphoria. Aceasta este situată la o distanță de 30 km de Cluj-Napoca și beneficiază de toate dotările necesare pentru a oferi un eveniment corporate perfect. Pe lângă spațiul din interior generos, cu un design spectaculos, Desaga de la Topa va oferi și posibilitatea creării unor momente speciale afară, într-un set-up câmpenesc.

Restaurante cu capacitate mare, flexibilitate garantată
Indiferent de mărimea evenimentului corporate pe care doriți să îl organizați, locațiile noastre generoase ca spațiu și atmosfera prietenoasă creează cadrul perfect pentru socializare și networking. Locațiile noastre sunt ideale atât pentru întâlniri executive, de dimensiuni medii, cât și pentru evenimente de mari dimensiuni.
Persoană dedicată
Fiecare eveniment corporate beneficiază din partea Euphoria de sprijinul unei persoane dedicate, care va colabora pas cu pas cu event managerul desemnat de companie, de la alegerea meniului până la cele mai mici detalii logistice. Managerii de restaurante sprijină, totodată, la fața locului și răspund prompt oricăror solicitări ad-hoc.
Meniu personalizat pentru evenimente de business și opțiuni pentru toate gusturile
Pentru evenimente de firmă oferim o gamă foarte variată de preparate, inclusiv opțiuni vegetariene. Meniul este adaptat bugetului pe care doriți să-l alocați pentru organizarea unui eveniment corporate.
Experiențe în plus pentru un eveniment corporate original
Pentru companiile care doresc să ofere ceva special, pe lângă evenimentele corporate, putem pune la dispoziție vouchere cadou pentru luarea mesei la oricare din restaurantele noastre. Este o modalitate de bonusare extrem de apreciată de către angajați. Pe lângă această metodă de incentivare, tot mai populară în rândul angajatorilor, putem oferi vouchere pentru un tur al mini-facilității de producție de la Fabrica de Bere din Cluj-Napoca, completat cu o degustare de bere artizanală. O activitate inedită care va impresiona cu siguranță angajații sau partenerii de afaceri. Aceste tururi ghidate cu degustare pot fi susținute și în limba engleză. Mai mult, oferim posibilitatea achiziționării de vouchere pentru concertele și evenimentele care au loc la Euphoria Music Hall. Și cum știm că gusturile muzicale nu se discută, line-up-ul Euphoria Music Hall acoperă orice preferință.
Nu uita că angajații tăi se plictisesc de aceleași abonamente la sală. Oferă ceva diferit! Contactează-ne pentru o ofertă personalizată.
Pentru a afla mai multe detalii sau pentru a face o rezervare, contactează-ne:
Cluj-Napoca: Euphoria Biergarten, Fabrica de Bere, Euphoria Music Hall, Desaga Cluj-Napoca, Desaga Topa (Cluj), 0745 393 333
Arad: Euphoria Biergarten Arad, 0755 022 660
Oradea: Desaga Oradea, 0723 081 333
Suntem pregătiți să îți transformăm evenimentul corporate într-o experiență memorabilă!
Rezervă acum locația perfectă pentru evenimentul tău!

Scurt ghid pentru planificarea unui eveniment corporate
Tipurile de evenimente corporate sunt de o mare varietate și sunt gândite în funcție de scopul pe care o companie îl urmărește atunci când trebuie să organizeze un astfel de eveniment. De aceea, primul pas atunci când trebuie să organizați un eveniment de business este să stabiliți exact acest scop.
Vă oferim mai jos un mic ghid pentru planificarea unui evenimente de firmă, cu scurte explicații sau note privind aportul pe care noi îl putem avea în această acțiune și cum putem veni în sprijinul vostru.
1. Stabiliți scopul evenimentului
Stabiliți scopul evenimentului, cum ar fi: lansarea unui produs, un team-building sau o oportunitate de networking sau de socializare.
De exemplu, tot mai multe companii încearcă să își readucă angajații să lucreze, cel puțin o zi pe săptămână, la birou. Acest aspect devine important, deoarece, după pandemie, angajații care lucrează de-acasă devin tot mai înstrăinați, iar partea de socializare s-a pierdut complet. De aceea, a organiza o ieșire în oraș, pentru echipe, poate fi o soluție pentru reluarea unei comunicări de tip informal între colegi. Ceea ce oferim la Euphoria, este tocmai acea atmosferă relaxată, în care socializarea se întâmplă imediat ce invitații se așază la masă.
2. Stabiliți un buget
Creați un buget detaliat care să acopere toate aspectele evenimentului, inclusiv închirierea locației (la restaurantele noastre, nu este nevoie să plătiți o taxă de închiriere), cateringul, divertismentul și marketingul.
Lăsați un fond de rezervă pentru cheltuieli neprevăzute, incluzând o sumă de rezervă în buget.
La Euphoria, vă sprijinim să vă încadrați în bugetul alocat, fără a fi nevoie să faceți concesii la bogăția meniului. Găsim variante împreună pentru a vă oferi un eveniment reușit adaptat bugetului dumneavoastră.
3. Formați o echipă pentru organizarea evenimentului corporate al companiei
Formați o echipă de planificare pentru a delega sarcinile în mod eficient. Atribuiți roluri pe baza punctelor forte și expertizei membrilor echipei.
Dacă este un business de mai mici dimensiuni atunci acest aspect revine, de cele mai multe ori, unei singure persoane, de aceea, noi, la Euphoria, îi oferim sprijin prin persoana dedicată de organizarea de evenimente corporate.
4. Alegeți o dată și o locație
Selectați o dată care să fie convenabilă pentru publicul țintă și care să evite conflictele de programare.
Căutați locații care să se potrivească temei și cerințelor evenimentului, având în vedere accesibilitatea și facilitățile disponibile.
Fiecare dintre restaurantele noastre sunt disponibile pentru rezervări pe tot parcursul anului și sunt localizate în imediata apropiere a centrului orașului, în zone extrem de accesibile atât cu mijloace de transport în comun, cât și cu mașină proprie sau cu taxi.
5. Creați un timeline detaliat
Elaborați un timeline care să cuprindă toate fazele de planificare, de la brainstormingul inițial până la evaluarea post-eveniment.
Includeți termene limită cheie pentru sarcini, cum ar fi rezervarea furnizorilor, trimiterea invitațiilor și confirmarea detaliilor cu locația.
6. Planificați agenda evenimentului
Stabiliți programul activităților, incluzând vorbitori, sesiuni și pauze. Asigurați-vă că agenda este interesantă și permite oportunități de networking.
Asigurați-vă că transmiteți către restaurantele noastre, în cazul în care alegeți unul din restaurantele Euphoria, intervalele orare în care doriți să faceți pauzele de cafea (în cazul unui eveniment executiv sau al unei lansări de produs) și ora la care doriți să luați masa. Acest aspect vă asigură desfășurarea perfectă a evenimentului, fără întârzieri și, mai ales, fără stresul asociat cu respectarea agendei de desfășurare a evenimentului.
7. Stabiliți lista de invitați și trimiteți invitațiile
Creați o listă de posibili participanți pentru a evalua capacitatea locației.
Creați designul invitației și trimiteți invitațiile cu toate detaliile necesare despre eveniment – Loc de desfășurare, adresă, dată, oră, cod vestimentar și RSVP cu data până la care invitații trebuie sa confirme participarea sau nu la eveniment. Acest ultim detaliu ajută la evaluarea corectă a numărului de invitați și ajustarea costurilor de protocol. Asigurați-vă că transmiteți numărul final de invitați și către restaurant sau locul pe care l-ați rezervat pentru organizarea evenimentului, cu precădere dacă este meniu à la carte.
8. Selecția cateringului și a meniului
Alegeți opțiuni de catering care să se alinieze cu tema evenimentului și să țină cont de restricțiile dietetice.
Aspectele legate de restricțiile dietetice trebuie menționate în invitație. Este necesar să cunoașteți în avans numărul de persoane cu intoleranțe sau alergii alimentare, sau opțiunea pentru un meniu vegan sau pentru unul vegetarian.
La restaurantele Euphoria avem o mare varietate de preparate din care puteți alege, care acoperă oricare dintre cerințele speciale menționate anterior.
9. Pregătiri finale
Confirmați toate detaliile logistice cu furnizorii (inclusiv cateringul, dacă este cazul), echipamentele audiovizuale și decorațiunile.
Efectuați o verificare finală a locației pentru a vă asigura că totul este în ordine înainte ca participanții să ajungă.
Clienții Euphoria care au organizat evenimente în restaurantele noastre au declarat că unul dintre aspectele pe care le apreciază în colaborarea cu noi este siguranța că totul va fi pregătit conform discuțiilor avute pe durata pregătirii evenimentului.
10. Desfășurarea evenimentului
În ziua evenimentului, asigurați-vă că toți membrii echipei de organizare știu ce responsabilități au.
Monitorizați desfășurarea evenimentului pentru a rezolva prompt orice probleme care pot apărea.
11. Evaluare post-eveniment
După încheierea evenimentului, colectați feedback de la participanți prin sondaje sau discuții informale.
Analizați cu echipa de organizare internă ce a funcționat bine și ce ar putea fi îmbunătățit pentru evenimentele viitoare.
Urmând acești pași cu atenție, puteți organiza un eveniment corporativ de succes care să îndeplinească obiectivele stabilite și să ofere o experiență plăcută tuturor participanților.
Vă așteptăm la Euphoria, împreună cu echipa sau partenerii de afaceri, pentru un eveniment corporate perfect!

Pentru a afla mai multe detalii sau pentru a face o rezervare, contactează-ne:
Cluj-Napoca: Euphoria Biergarten, Fabrica de Bere, Euphoria Music Hall, Desaga Cluj-Napoca, Desaga Topa (Cluj), 0745 393 333
Arad: Euphoria Biergarten Arad, 0755 022 660
Oradea: Desaga Oradea, 0723 081 333